Un lucru este bine știut de toți șoferii. Ai o mașină? E
musai să ai un RCA. Și majoritatea șoferilor caută un RCA ieftin, pentru că
experiența și statistica i-a învățat un lucru: de cele mai multe ori, sunt bani
dați degeaba, pentru că pentru majoritatea evenimelte rutiere sunt o adevărată
raritate. Cel puțin cele în care trebuie să despăgubești pe cineva. Dar cum
unde-i lege nu-i tocmeală, asigurările RCA sunt obligatorii. Așa că, dacă tot
trebuie să fie, măcar să fie un RCA ieftin.
În luna iulie a acestui an, legislația cu privire la
asigurările RCA a suferit unele modificări. Dacă până acum, asiguratorii țineau
cont de ”scorul” mașinii, nu de cel al șoferului, acest lucru pare să se fi
schimbat. Șoferii disciplinați, fără evenimente, pot beneficia de reduceri la
încheierea unei asigurări RCA. Așadar, pentru unii, termenul de RCA ieftin este
cât se poate de real. Singura condiție: să nu fi fost implicat în accidente
care au avut nevoie de despăgubiri.
Printre alte schimbări binevenite aduse de legea 132/2017 este obligativitatea constatării daunelor în cel mult trei zile de
la producerea accidentului, grăbind astfel procesul de despăgubire a terțului.
Noua lege îți permite acum să plătești mai puțin pentru
asigurarea RCA. Prețul se calculează în funcție de specificațiile tehnice ale
autoturismului, dar acum se ține cont și de istoricul rutier al șoferului,
precum și de vârsta acestuia. Sistemul se numeşte "Bonus Malus" şi
premiază şoferii fără evenimente rutiere cu asigurări RCA mai ieftine.
Astfel, condusul prevăzător, participarea exemplară în
trafic şi evitarea adunării de puncte contravenţionale se transformă la fiecare
încheiere de asigurare RCA într-o modalitate de economisire a banilor. Așadar, un RCA ieftin!
SistemulBonus Malus se folosește de o serie de nivele/praguri de reduceri și
penalizări numite clase B/M, astfel că poți obține reduceri consistente la
încheierea poliței RCA chiar de până la 50%! În schimb, evenimentele auto
înregistrate anterior îți pot aduce ”penalizări” de până la 80% la plata
poliței RCA.